Ca sa afli cum te poate ajuta site-ul corporate sa obtii mai multe aparitii in presa si sa imbunatatesti calitatea articolelor despre compania ta, iti oferim raspunsurile la intrebarea “ce cauta jurnalistii pe site-ul companiei mele?” chiar de la jurnalisti.
ALINA STANCIU este redactor al Departamentului Economic la ziarul Cotidianul. De asemenea, este colaboratoare la portalul de publicitate IQads. Inainte de Cotidianul, a mai lucrat la Evenimentul Zilei tot ca redactor la rubrica Economic.
Marius Balaci (Selenis): Atunci cand te documentezi despre o companie cat de des folosesti site-ul acesteia?
Alina Stanciu: In cazul in care am putine informatii despre o companie, imi incep documentarea accesandu-i site-ul. Chiar si atunci cand, presupunand prin absurd, am deja toate informatiile de care am nevoie, accesez uneori adresa de web a respectivei companii. Motivul? Nu se stie niciodata ce voi afla nou, informatie care imi poate oferi o noua perspectiva asupra subiectului la care ma gandesc.
M.B.: Care sunt in general informatiile pe care le cauti pe site-ul unei companii?
A.S.: Ajung pe site-urile companiilor incercand sa gasesc un contact. Aceasta este de obicei prima sectiune pe care o caut. Pornind cu acest element, care uneori imi ia mult prea mult timp, mi se pot intampla doua lucruri: fie site-ul ma prinde atat de mult incat intr-un final constat ca am citit pana si sectiunile destinate furnizorilor, fie inchid repede pagina cu speranta ca Google imi va oferi un sprijin mai consistent. Ca sa o iau in ordine, dupa contact, cercetez sectiunea ce ascunde in spatele unor denumiri diferite istoricul companiei, iar daca pe site exista si informatii financiare, le analizez pentru ca acestea ma intereseaza in mod deosebit.
M.B.: Care sunt lucrurile care iti plac la site-urile pe care le au la ora actuala companiile romanesti?
A.S.: In general imi plac acele site-uri simple ca grafica dar complexe prin informatiile pe care mi le ofera. De asemenea, o buna organizare a sectiunilor care sa permita un acces mai rapid la anumite informatii mi se pare un element esential.
M.B.: Care sunt lucrurile care nu-ti plac la aceste site-uri?
A.S.: Pentru ca, din pacate, o zi nu are decat 24 de ore, nu imi plac site-urile care te fac sa iti pierzi foarte mult timp pana ajungi la informatia cautata (aceasta daca bineinteles, exista). Spre exemplu, cele care iti ofera si un background sonor, in loc sa ma incante, mai mult ma enerveaza. Acelasi lucru l-as putea spune si despre site-urile cu intro. E intr-adevar usor sa apesi cu mouse-ul pe “skip” dar este si mai simplu sa nu fie necesara aceasta operatiune.
Nu spun ca elementele grafice nu imi incanta ochiul dar, de cele mai multe ori, nu accesez acest tip de site-uri din vreo placere personala, ci doar pentru a ma informa. Caut informatie.
M.B.: Ce recomandari vrei sa le faci oamenilor de PR din companii pentru a-si imbunatati site-urile pentru a-ti fi de mai mare ajutor tie?
A.S.: Informatii actualizate. Acesta este unul din principalele minusuri ale site-urilor companiilor autohtone, ceea ce duce practic la o limitare destul de importanta a utilitatii lor pentru un ziarist.
Simplitatea. Este un alt element de care cred ca oamenii de PR ar trebui sa tina cont atunci cand concep structura unui site.
Imagini. De multe ori este mult mai usor sa iei o fotografie de pe un site decat sa dai o mie de telefoane pana obtii una. In acest caz trebuie tinut insa cont de rezolutie si sa se acorde permisiunea de folosire.
Citeste si interviurile realizate cu:
- Iuliana Roibu (Business Magazin)
- Anca Chilom (Capital)
- Eduard Ivascu (Ziua)
- Monica Cercelescu (Saptamana Financiara)