Ca sa afli cum te poate ajuta site-ul corporate sa obtii mai multe aparitii in presa si sa imbunatatesti calitatea articolelor despre compania ta, iti oferim raspunsurile la intrebarea “ce cauta jurnalistii pe site-ul companiei mele?” chiar de la jurnalisti.
Dupa raspunsurile Iuliana Roibu (Business Magazin), te invitam acum sa citesti un interviu cu Anca Chilom, Sef Departament Topuri Capital.
ANCA CHILOM lucreaza de sase ani in mass-media, iar din vara anului trecut face parte din echipa redactiei Capital. In prezent coordoneaza activitatea departamentului ce realizeaza suita de Topuri, binecunoscuta deja cititorilor din Romania si din strainatate. Este vorba despre “Top 100 femei de succes din Romania”, “Top 300 cei mai bogati romani” si “Top 50 cele mai bune companii pentru care sa lucrezi”.
Marius Balaci (Selenis): Atunci cand te documentezi despre o companie cat de des folosesti site-ul acesteia?
Anca Chilom: Foarte des. As putea spune ca de fiecare data cand am scris un articol.
MB: Care sunt in general informatiile pe care le cauti pe site-ul unei companii?
AC: Intrucat scriu la o revista economica, ma intereseaza in principal datele generale despre o companie: profil, istoric, rezultate financiare recente, fotografii.
MB: Care sunt lucrurile care iti plac la site-urile pe care le au la ora actuala companiile romanesti?
AC: Exista site-uri ale companiilor care imi ofera toate informatiile de care am nevoie atunci cand ma documentez pentru un articol, dar am dat si peste adrese de Internet care sunt “under construction” de foarte mult timp sau care nu au fost actualizate de ceva vreme ori imi ofera prea putine date. De aceea, deoarece noi ziaristii avem intotdeauna niste deadline-uri pe care trebuie sa le respectam, as felicita acele companii care si-au construit un site usor de utilizat, cu o grafica deosebita si cu un continut complex.
MB: Care sunt lucrurile care nu-ti plac la aceste site-uri?
AC: O parte dintre deficiente le-am mentionat in raspunsul anterior. As adauga aici lipsa unor informatii despre top management-ul companiilor (CV-uri si fotografii la o rezolutie mare) si despre produsele sau serviciile pe care le ofera. De multe ori m-am lovit de absenta unor fotografii la o rezolutie buna de tipar, care imi erau necesare pentru ilustrarea unui articol. In plus, pe mine ca ziarist m-ar ajuta foarte mult ca pe site-ul unei companii sa gasesc numele si adresa de e-mail ale unei persoane care sa tina legatura cu presa. De multe ori am vazut trecuta o adresa de office. Nu am trimis niciodata un mesaj pe o astfel de adresa deoarece am senzatia ca nu le citeste nimeni din compania respectiva.
MB: Ce recomandari vrei sa le faci oamenilor de PR din companii pentru a-si imbunatati site-urile pentru a-ti fi de mai mare ajutor tie?
AC: Tinand cont de faptul ca site-ul unei companii este considerat ca fiind o fereastra spre diversele publicuri ale acesteia (mass-media, parteneri de afaceri, consumatori) si ca Internetul devine pe zi ce trece un canal de comunicare luat in calcul de tot mai multi romani, cred ca ar trebui sa aiba mai multa grija de modul in care este conceput site-ul companiei in care lucreaza.
Citeste si interviurile realizate cu:
- Iuliana Roibu (Business Magazin)
- Eduard Ivascu (Ziua)
- Monica Cercelescu (Saptamana Financiara)
- Alina Stanciu (Cotidianul)